Castelul Haller a fost construit în anul 1766 de către contele János Haller, în stil baroc, complexul arhitectonic fiind alcătuit dintr-o incintă fortificată, o poartă monumentală, pavilion rezidențial, o fântână în stil franțuzesc respectiv o biserică. În 1781, baronul Miklós Wesselényi, din Jibou, atacă proprietatea contelul Haller, cu 540 de dărăbani și iobagi. Ulterior, Miklós Wesselényi este încarcerat de către Iosif al II-lea de Habsburg. Biserica domeniului Haller a fost construită în 1783, după atacul lui Wesselényi. În prezent, turnul ei este observabil, fiind într-o accelerată stare de degradare. După 1944, clădirile ansamblului arhitectural au fost sistematic vandalizate iar materialul de construcție furat. Clădirile au fost utilizate ca sediu CAP și depozite de cereale, fiind abandonate încă din anii ‘70.